Fotografii cu Horia Brenciu pe scena
Impresiile vizuale ale unui fotograf de eveniment
Il cunosc pe Horia de mai bine de 10 ani, nu chiar de cand si-a facut debutul la TVR, dar stiu zbuciumul lui launtric cand Antena „l-a fortat” financiar sa schimbe canalul, desi el tot ii dadea inainte ca „mie imi place la TVR ca ajung in casa fiecarui roman”.
Ca fotograf l-am intalnit in mai multe spectacole si la cateva nunti selecte. Canta la nunti, ca si Norah Jones.
Am fost in cortul in care se pregatea de spectacol. Isi lega cu mult tact sireturile la superbele ghete negre lacuite. Nu am realizat atunci de ce le acorda atat de mare atentie.
In timpul spectacolului, cand incercam sa il incadrez fotografic cumva (chiar este o provocare fotojurnalistica), m-am prins: erau tratate cu „Flubber”, acea descoperire senzationala din „Profesorul distrat”, ca altfel nu se explica cum poate sa danseze mai mult plutind prin aer un ditamai omul (mai ales dupa ce le-a spus specatorilor ca trupa s-a ingrasat cu 20Kg de Craciun, din care eu cred ca jumatate este partea sefului).
Am realizat ca Horia Brenciu este unul dintre cei mai buni oameni de show: canta, danseaza, stie sa dialogheze cu publicul, are umor, farmec si conduce o trupa de 9 oameni (el facand pe „Sergentul”, cel de al zecelea) care fiecare in parte este „one-man show”, evoluand cu voce si umor dincolo de instrumentul sau.
Seria de fotografii este doar o mica dovada a super-concertului Horia Brenciu.





