Fotomodele care vor sa faca bani din fotografie cauta fotografi
Abordare romaneasca a unui Fotograf
Fotografia de Fashion este un stil fotografic care m-a atras mai demult.
Am facut atat fotografii in timpul prezentarilor de moda, cat si sedinte foto pentru Press-Book si Mape Prezentare Fotomodele.
Saptamana trecuta m-am trezit abordat, la cateva zile distanta, de doua fotomodele:
- O tanara blonda, in varsta 25 de ani: fotomedel in Italia, in trecere prin Romania.
- Cealalta este actrita absolventa de Hyperion care a mai cochetat cu fotografia. Are 27 ani.
Le-am vazut fotografiile si le-am apreciat incercarile si reusitele, chiar daca unele fotografii erau prost expuse sau incadrate.
Am incercat sa le explic cu notiuni fotografice elementare ce anume pot indrepta.
Apoi am avut cea mai simpatica surpriza: fiecare fotomodel ma abordase de fapt ca sa imi pozeze!
Vor sa imi pozeze pe bani si sa le obtin eu contracte pentru imaginea lor!
Curat murdar nenicule! vorba lui Caragiale.
Fetele astea au omis un cateva lucruri:
- ele m-au contactat si mi-au cerut sa le fac fotografii;
- eu sunt un fotograf profesionist cu experienta si frumos era sa-mi spuna deschis ce doresc;
- Fotografia este un hobby pentru mine si o practic (in general) de dragul artei;
- fac si fotografie pentru care am contract si castig eu bani, nu platesc eu sa fac fotografii.
Mai este un aspect: daca un fotograf plateste odata cand cumpara aparatele foto, apoi cheltuie alti bani pe calculatoarele de editare, ar fi exagerat sa mai plateasca si cand face fotografii.
Fotografii care fac Fotografie de Fashion sau Press-Book sunt foarte bine platiti in lume.
Nu stiu de ce ar trebui ca in Romania sa plateasca ei fotomodelele care isi doresc portofolii foto de prezentare.
Ambele fotomedele sunt de o naivitate si de o simplitate verbala si intelectuala la limita existentei.
Ele au vazut la mine pe site fotografii de fashion.
Ambele vor sa-si imbunatateasca portofoliu foto cu ajutorul unui fotograf profesionist. Asta-i o nota buna si pentru ele si pentru Muza Fotografiei.
Probabil ca nu sunt eu singurul fotograf pe care il abordeaza cu stilul asta indraznet.
Poate ca unii fotografi profesionisti le vor ajuta cumva, daca intamplarea face sa aiba un contract de advertising si nu aveau fotomodelul potrivit.
Eu ma intreb de ce oare nu isi posteaza aceste fotomodele CV si fotografii la firmele care fac casting?