Fotografia ca inspirație

Interviu pentru 4tinyhands

Am descoperit un blog scris pentru copii între 7-12 ani (și pentru părinții lor, desigur):

• 4tinyhands, un nume ce mi-a adus aminte de cartea Micul Print cu planetele lui.

Autoarea blogului mi-a propus un interviu pentru secțiunea *Faces of Inspiration* și câteva fotografii ce pot ajuta pe cei mici sa înțeleagă mai bine pasiunea și/sau cariera de fotograf/a.

Cum sa cunosti mai bine un fotograf?

Dialog între Cătălina Baumgarten și Aurel Virlan

CB – Când si cum ti-ai descoperit pasiunea pentru fotografie? 

AV – Eram in clasa a cincea, aveam 11 ani. M-am inscris la un curs de fotografie la un club (Casa Pionierului). Am fost fascinat sa vad cum pot captura niste momente deosebite si sa ramana pe pelicula!

CB – Ce te-a determinat sa iti urmezi pasiunea si sa o transformi într-o cariera in fotografie? 

AV – La 17 ani am primit cadou primul meu aparat foto. Am inceput sa fotografiez mai des, tot ce imi atragea atentia cu ceva. Asa a inceput, fara sa stiu, pasiunea mea pentru fotografie. Am inceput sa caut carti despre fotografie si compozitie. Le imprumutam si imi notam idei intr-un caiet. 

Dupa liceu m-am inscris la cursuri de fotografie: 2 ani la Universitatea Populara Bucuresti (Dalles) si alti 2 ani la Scoala Populara de Arta (Lahovari).

Mi-am cumparat prima trusa semi-profesionala, cu mai multe obiective foto.

S-a intamplat sa vina Revolutia Romana in timp ce eram la cursurile de fotografie și au apărut foarte multe publicatii care aveau nevoie de fotografie ca de oxigen.

Am publicat primele fotografii de bucuria de a-mi vedea imaginile intr-un ziar sau o revista.

Cand am vazut ca se castiga si destul de multi bani, am inceput sa public aproape zi de zi. In primii ani dupa Revolutie, castigam lunar din fotografie cat castigam in 6 luni de serviciu!

Fara sa imi dau seama, pasisem in cariera mea de fotograf, dincolo de pasiunea care oricum a ramas.

CB – Ce dificultăți ai întâmpinat de-a lungul carierei tale de fotogtaf profesionist si cum le-ai depasit (ce sfat ai avea pentru copiii care se confrunta cu dificultăți în procesul lor creativ)? 

AV – au fost momente oarecum greu de depasit, fie ca voiam sa fac fotografii care imi cereau anumite obiective mai speciale, fie ca abordam un domeniu nou pentru care eram prea putin pregatit. Am început sa pastrez o parte din castiguri pentru a putea sa imi cumpar aparate, obiective foto sau alte accesorii. Mi-a plăcut sa invat pentru fiecare nou gen foto pe care il doream, atat din carti cat si online. 

CB – Cum faci fata criticii si ce sfat ai pentru copii, astfel încât ei sa nu se lase descurajati de parerile celorlalți? 

AV – Unele critici si observatii pot avea partea lor buna, ca te fac sa fii mai atent la ce fotografii faci! Initial mă deranjau cele care nu erau intemeiate. Apoi am realizat ca este o forma de invidie.

Invidia altor fotografi este de fapt o forma de apreciere!

Când mi s-a spus asta de către cineva mai înțelept nu m-au mai deranjat, iar eu mi-am vazut de drumul meu ca fotograf.

CB – Ce anume te inspira sa continui sa fotografiezi si cum gasesti mereu subiecte noi pentru fotografiile tale? 

AV – Mai intai cred ca este curiozitatea la tot ce este in jurul meu, de la cum arata si sunt imbracati oamenii, pana la lumina care se reflecta din felinare prin balti in timp ce ploua, de la primele flori de primavara, pana la frunzele aramii cand vine toamna. Apoi cred ca este plăcerea de a revedea la infinit o clipa care m-a emoționat.

CB – Care sunt temele/subiectele pe care iti face cea mai mare placere sa le fotografiezi? 

AV – imi place foarte mult sa surprind oamenii cand fac ceva, indiferent ce, pentru ca sunt autentici si au expresia cea mai sincera. Imi place mult sa fotografiez detalii din natura, sau peisaje in care compozitia suprafetelor si a liniilor au un ritm aparte. 

CB – Ce mesaj doresti sa transmiti oamenilor prin arta ta? 

AV – La inceput nu mi-am propus așa ceva, dar am realizat ca prin orice imagine te exprimi parțial și pe tine însuți (La cel cum fiecare pictor se exprima și pe el însuși prin fiecare tablou, sau oricare alt artist prin opera sa).

Imi place sa ii fac atenti pe oameni la magia care exista in jurul nostru.

Chipurile oamenilor exprima stări sufletești și emoții, răsăritul soarelui este mereu altfel in functie de nori, de nuantele cerului, de păsările care zboară. O strada arata intr-un fel dimineata, altfel seara, intr-un fel primavara, altfel cand ploua sau ninge.

Cred ca daca am vorbi mai mult despre frumusetea din jurul nostru, am fi mai frumosi cu totii!

CB – Ai o fotografie de care ești mandru, sau la care ții foarte mult? 

AV – Îmi sunt foarte dragi anumite fotografii.

Fiica-mea cu trei maci rosii intr-un lan de grau inca verde, doi tineri care stau in fund pe nisip la malul marii unde se sparg valurile, iar el ii citeste ei poezii dintr-o carte, doua femei care merg repede pe timp de ploaie, acoperindu-se de ploaie cu o camasa in loc de umbrela, iar uneia dintre ele ii iese pantoful cu toc din picior.. sunt momente unice, irepetabile, care au trecut in eternitate un moment.

CB – Ce sfat ai avea pentru copiii care se simt deschisi spre fotografie, ca ei sa se fie impulsionati si motivati sa înceapă chiar azi practicarea fotografiei? 

AV – Sa privească atent fotografiile care le plac, sa încerce sa inteleaga de ce a declansat acel fotograf in acel moment, adică sa caute sa invete ABC-ul fotografiei si ce inseamna compozitia unui cadru.

Recomandarea mea este sa urmeze un curs de fotografie, ca sa parcurga mai repede drumul catre fotografia buna fara ezitari sau bajbaieli.

O scoala de fotografie, te ajuta in primul rand sa deosebesti o fotografie buna de una mai putin buna si cel mai important sa spui de ce!

CB – De ce ar fi ideal ca micutii pasionați de fotografie sa urmeze o cariera de fotograf, care sunt bucuriile acestei meserii si ce cere ea in schimb de la fotograf (gen, dedicație, timp, aparatura)? 

AV – Exista mai multe feluri de copii (de oameni):

• Sunt copii care sunt impresionati de sunetele din jur. Le recomand sa urmeze o cariera muzicala, sau de limbi straine;
• Sunt copii carora le place sa citeasca, sa scrie mult. Le recomand o cariera de scriitori, filozofi, jurnalisti, scenaristi;
• Sunt copii carora le place sa faca mult sport. Evidend ca le recomand orice cariera sportiva;
• Sunt insa si copii carora le place sa deseneze, sa picteze, sa puna pe hartie o imagine! Aici se regasesc viitorii pictori, graficieni, fotografi, cineasti.

Interviu pentru Faces of Inspiration

Poate vă întrebați cine este Cătălina Baumgarten?

Acum, fotograful întreabă jurnalista/scriitoarea.

AV – Când si cum ti-ai descoperit pasiunea pentru scris? 

CB – Încă de copil m-am simțit fascinată de lumea poveștilor și aș fi putut asculta, ore în șir casete cu povești citite de părinții mei seara. 

Când am învățat a așterne pe hârtie primele litere, m-a dus gândul la viitoarele povești pe care eu însămi urma să le scriu.

Cursuri de scriere creativă nu am urmat, însă am participat cu poemele mele în vers alb la diverse concursuri de poezie. La vârsta de 16 ani am debutat, sub îndrumarea regizorului Geo Saizescu, în revista bucureșteană Harababura. Ulterior, poemele mi-au fost publicate cateva publicatii din Romania si mai multe publicații românești din diaspora. 

În anul 2002 am publicat la editura Agora din Călărași volumul de versuri *Joc de lumini și umbre cu îngeri albaștri*.

AV – Ce părere ai despre scrierea jurnalisticā vs scrierea tip eseu, nuvela?

CB – Cariera jurnalistică mi-am început-o în anul 2006, scriind știri pentru A.M.Press, iar din 2008 pentru AGERPRES. 

Simultan mi-am exersat condeiul scriind poezie în vers alb, scurte povestiri, povești pentru copii și lucrând la viitorul meu roman *Shin’Ka-Ra*.

Scrierea jurnalistică te ține ancorat la realitate și te determina să conștientizezi și să accepți partea mai dură a lumii. 

Scrierea creativă îți înalță sufletul și iti da libertate încât vezi binele și frumosul în oameni, aproape simți că poți atinge puritatea și lumina lumii. 

Jurnalistul și scriitorul nu văd lumea la fel, iar când cei doi își fac casă în sufletul aceluiași om, apar discuții fără sfârșit. Este o scindare sufletească.

AV – Când si cum a aparut ideea unui blog pentru copii si de ce 7-12 ani? 

CB – În momentul în care devii părinte, copilul tău interior se retrezește la viață cu toate întrebările și curiozitățile sale și îți amintești parcă mai clar cum vedeai tu lumea prin ochii tăi de copil. Când auzi de câteva ori pe zi întrebarea *De ce este așa, mami?* începi să cauți răspunsuri pe care să i le oferi copilului tău. 

M-am gândit să împărtășesc răspunsurile găsite și cu alți copii. 

AV – Care sunt subiectele tale favorite, care te fac sa uiti de timp?

CB – Am fost, și cred că voi rămâne toată viața, curioasă precum o pisică. 

Nu cred să fie vreun subiect pe care să-l resping cunoașterii. 

Îmi place să citesc despre trecut (memorii, romane istorice) la fel de mult precum îmi place să citesc despre viitor (inovații, descoperiri, SF-uri). 

Iubesc natura la fel de mult cum apreciez arta, sau viceversa.

AV – Ce mesaje doresti sa transmiti prin blogul tau si postarile tale?

CB – Am creat platforma online 4TinyHands din dorința de a împărtăși cu viitoarele generații curiozități și cunoaștere.

4TinyHands oferă un mediu sigur în care copiii își pot explora interesele prin articole despre natură, spațiu, știință și tehnologie, ecologie, educație financiară, dar și emoțională. Ei pot totodată să își dezvolte creativitatea și să își descopere propria voce în artă, atât prin articole despre proiecte DIY (Do It Yourself) sau de scriere creativă, cât și prin articole constituite pe baza interviurilor 4TinyHands cu oameni care au avut curajul să își transforme pasiunea în carieră. 

AV – Oamenii care au talent la scris, se cam întâmplă sa nu facă fotografie/pictura. Tu cum te situezi vis-a-vis de artele vizuale?

CB – Desenez cu drag, atât cu aquarelle, creioane colorate, cât mai ales în grafit. 

Nu mă consider nici măcar fotografa amatoare, însă de fiecare dată când sunt în natură nu mă pot abține să nu încerc să imortalizez frumusețea pe care o văd ochii mei.

De asemenea, îl fotografiez cu plăcere pe băiatul meu. Timpul trece, el crește repede, pozele rămân.